Contrar aparențelor, femeile pot duce poveri. Chiar daca sunt ele emotive, plangacioase, suferinde și cum mai vrei să le spui.
Femeile ia personal orice lucrușor mărunt până la proba contrarie, nu invers.
Iar prin curiozitatea lor, aproape patologică aș putea spune, vor să știe tot. TOT. Tot ce se petrece cu bărbatul de lângă ele, tot ce-l frământă. Pentru că le place să fie de ajutor. Și dacă nu pot ajuta fizic, măcar pot oferi sprijin moral. Bine, mai exact le place să fie indispensabile, să simtă că cineva depinde de ele. Sau măcar să se simtă utile. Pentru că le place sentimentul ăla de satisfacție de după ce rezolvă un puzzle.
Apreciază protectivitatea bărbatului pentru că se simt în siguranță, dar asta nu înseamnă că le și place întotdeauna.
Ne plac provocările noua, femeilor. De ce să ne mulțumim cu puțin? Iar dacă protectivitatea aia se transformă în omiterea de informații împărtășite, deja nu mai e bine. Pentru că ne simțim excluse, date la o parte. Comportamentul evaziv al lui e luat personal. Foarte personal. Și aici începe lupta interioară și scrierea multor scenarii de film.
