Sunt o răzvrătită și o rebelă

Nu mă încadrez cu gândirea în normele social acceptate și nu dau un cur de șobolan pe ce crede lumea. Dar sunt de acord că, pentru supraviețuire socială, uneori, trebuie să zic ca ei (dar să fac ca mine).

De exemplu, am încetat să mă mai machiez la fel de mult cum o făceam, din lene. Dar ceea ce este important este faptul că, odată cu machiajul, afișam o mască. Și masca aia nu mă reprezenta. De ce să mint, îmi place să mă machiez, dar am avut o perioadă în care nu ieșeam neboită nici să duc gunoiul. Pentru ce? Gata! Sunt mai pe natural și mi-e mai bine.

Ce vreau să spun e că m-am săturat de măști și de menajamente. Mi-am găsit autenticitatea și sunt mai pe direct. Mi-e bine așa, deși știu că supăr multă lume. Mulți mi-au spus de-a lungul timpului ce să fac, cum să fiu, cum să mă port. Toată lumea mi-a băgat pe gât ”vai, dar ce-o să creadă lumea?”. Gura lumii doar pământul o astupă. Și după cum vorbeam cu mama la un moment dat, toată lumea judecă pe toată lumea, dar atâta timp cât nu trec prin ce trec eu, nu au de unde să știe adevărul gol goluț. Adică până la urmă, de judecată suntem toți buni, dar când vine vremea să (arenție! metaforă) ne copilim roșiile din grădină, ne plângem altora. E ca un cerc vicios de fapt.

Nu sunt o domnișoară cu pretenții de divă, dar am rafinamentul meu și gingășia de panseluță. Sunt uneori supărător de directă, dar am ajuns la concluzia că numai așa îmi pot menție sănătatea psihică. Toată lumea încearcă încă să îmi dea sfaturi ”bune” pentru mine (nu contest, unele sunt într-adevăr), fără să se oprescă să întrebe dacă am nevoie. Multă lume nu înțelege conceptul de spațiu personal, așa că am decis să îl explic eu.

Legenda spune că am devenit a dracu’, că vorbesc urât și că nu sunt cum trebuie, că sunt defectă și că îmi sare repede țandăra. Meh… Așa și?

Photo by Raka Rachgo on Unsplash