Ia-mă așa cum sunt

Unde lipsa nu se simte, nici prezența nu contează

Mi-am scris asta în notițele telefonului și am dat întâmplător peste ea acum câteva zile. Nu mai țin minte de unde am auzit vorba și de la cine. Ideea e că a avut dreptate (bine, probabil a preluat-o de undeva). Cine trece prin viață ca gâsca prin apă, n-a facut nimic. Dacă nu fac nimic… Citește în continuare Unde lipsa nu se simte, nici prezența nu contează

Reclame
Ia-mă așa cum sunt

Sunt o răzvrătită și o rebelă

  Nu mă încadrez cu gândirea în normele social acceptate și nu dau un cur de șobolan pe ce crede lumea. Dar sunt de acord că, pentru supraviețuire socială, uneori, trebuie să zic ca ei (dar să fac ca mine). De exemplu, am încetat să mă mai machiez la fel de mult cum o făceam,… Citește în continuare Sunt o răzvrătită și o rebelă

Ia-mă așa cum sunt

Femeilor nu le place să fie menajate

Contrar aparențelor, femeile pot duce poveri. Chiar daca sunt ele emotive, plangacioase, suferinde și cum mai vrei să le spui. Femeile ia personal orice lucrușor mărunt până la proba contrarie, nu invers. Iar prin curiozitatea lor, aproape patologică aș putea spune, vor să știe tot. TOT. Tot ce se petrece cu bărbatul de lângă ele,… Citește în continuare Femeilor nu le place să fie menajate

Ia-mă așa cum sunt

Ce e eleganța?

Hm! Nu e neapărat necesar să te îmbraci fistichiu, la patru ace, ca să te chemi elegant. Ce-i drept, are și asta un punct în plus de adăugat. Eleganța, din punctul meu de vedere, stă mai degrabă în atitudine. Nu e neapărat ceva ce se vede de la o poșta, ci mai curând se simte.… Citește în continuare Ce e eleganța?

Ia-mă așa cum sunt

Dezordine plăcută și confort leneș

Am primit leapșa de la Mădă. Un obiect ce mă caracterizează. E greu să aleg unul. Sunt atâtea posibilități că nici nu știu cu ce să încep. Mă uit în jur și mă opresc la patul meu cel veșnic nefăcut. De ce? Pentru că e mai practic. De ce să-l aranjez dacă trebuie să-l dezordonez din… Citește în continuare Dezordine plăcută și confort leneș

Ia-mă așa cum sunt

Mamaie, se taie!

Când eram copiliță, aveam un mare talent. Talentul de a o enerva pe bunică-mea. Îmi găseam momente să cobesc exact când facea ea maioneză. Mă așezam frumușel lângă ea, uitându-mă atentă la ce făcea ea, și spuneam din când în când „mamaie, se taie!”. Și se tăia. Așa a ajuns bunică-mea la un moment dat… Citește în continuare Mamaie, se taie!

Ia-mă așa cum sunt

Tradițiile de nuntă la români

Știu că o să-mi sară multă lume în cap, dar trebuie să spun asta. Românilor le place să se dea în stabă. Le place să etaleze tot ce au ei mai de preț și tot ce fac. De-asta mi se par mie penibile datinile de nuntă la noi. Și pur și simplu nu înțeleg de… Citește în continuare Tradițiile de nuntă la români

Ia-mă așa cum sunt

Cum ne alegem bărbații

Cum suntem noi, femeile! Ne place să fim alintate, ne dorim să fim înțelese și să ni se cânte în strună, să fim ascultate și să ni se ia în considerare punctul de vedere. De către bărbați evident. Dar ce facem noi când dăm de Făt-Frumos-ul pe cal alb la care visam de mici, bărbatul… Citește în continuare Cum ne alegem bărbații